Visul unei nopți de iarnă

de Tudor Mușatescu

Regia și decorurile: Mc Ranin

Asistent regie: Cătălina Baciu

Costumele: RaLuca Frățiloiu

DISTRIBUȚIE:

Alexandru Manea – Liviu Cheloiu

Doruleț – Lavinia Pele

Manole – Corneliu Jipa

Gogu Panait – Petrică Nicolae (teatrul ODEON, București)

Natalia Panait – Delia Lazăr

Milică – Mircea Silaghi

Bebe Cristian – Radu Câmpean

Fanța – Maria Nicola

Elvira – Antonia Ionescu

Premiera: 17 ianuarie 2016, Sala Mare
Durata: 2h 10 min (fără pauză)

Romantică, plină de lirism și frumusețe a caracterelor, piesa de teatru Visul unei nopti de iarnă a fermecat generații la rând. A avut premiera pe scenă în anul 1937, la Teatrul „Comedia” din Bucureşti. A fost ecranizată de două ori: prima dată în 1946, în regia lui Jean Georgescu, şi a doua oară în 1980 (pentru televiziune), în regia lui Dan Necşulea. Visul unei nopţi de iarnă este o poveste de dragoste dintre El (Alexandru) – scriitor de succes, matur, înalt, șarmant și Ea (Doruleț) – tânără, naivă, visătoare, îndrăgostită de el după ce i-a citit toate cărţile. Comedia romantică scrisă în urmă cu peste 70 de ani emoționează și astăzi prin delicatețea și naturalețea personajelor.

Tudor Muşatescu conturează o poveste de dragoste cuceritoare şi idealizată. Visul unei nopţi de iarnă este visul unei tinere fete sărace, Maria (Doruleţ. Aşa mi se zice în particular. Doruleţ m-am botezat eu singură, când am fost bolnavă de scarlatină şi mă plictiseam închisă în casă…), vânzătoare la un magazin de bijuterii. Valoarea piesei constă în realizarea plină de omenesc a Mariei Panait, în dorinţa ei de a evada din monotonia zilnică a unei existenţe de-abia asigurate (orice asemănare cu realitatea zilelor noastre este voită, binevenită și, mai ales, tristă prin „încremenirea în proiect” a societății românești vreme de peste 70 de ani). Această „evadare” ar echivala pentru ea cu eliberarea sufletească. Zbuciumul interior al Mariei este alăturat visului de schimbare al scriitorului Alexandru Manea. Obosit de viaţa pe care o duce, dezamăgit de relaţiile cu „lumea bună”, Alexandru are, prin Maria, revelaţia vieţii adevărate, autentice, întemeiată nu pe interes, ci pe iubirea sinceră şi reciprocă. La sfârşitul nopţii şi al piesei, viziunile onirice ale personajelor „mor” spre a se naşte în plan real, ca împliniri concrete.