Orașul Târgoviște are un festival internațional de teatru pentru că în acest oraș se derulează pariul regizorului Mc Ranin. Dacă Ranin s-ar fi îndreptat spre un alt oraș, acolo ar fi prins contur un teatru și un festival. Și dacă nu ar fi apărut, atunci regizorul ar fi plecat mai departe. Așa s-a întîmplat la Deva. Un actor poate face un rol, chiar o piesă. Poate strînge în jurul său o trupă, dar nu poate înfrunta nepăsarea unui public sau a unor autorități. La Tîrgoviște, Mc Ranin s-a întîlnit cu o lume care nu l-a alungat. Dimpotrivă, a vrut teatru. Și mai vrea teatru de valoare. Ranin este catalizatorul a ceea ce critici de teatru numesc deja „Fenomenul Tîrgoviște“.
O piesă pe care omenirea a întors-o pe toate fețele, „Nunta lui Figaro“ de Beaumarchais. Se juca în stilul Ranin sau, mai simplu, în varianta Tîrgoviște. Ce putea spune nou la Tîrgoviște o comedie celebră, care a rupt scîndura la mii de scene din toată lumea? Pariul merita urmărit.