Trei actrițe și doi actori? Aș zice că, de fapt, sunt mai multe și mai mulți, e o răsuflare cernită pe scena incomodă, dar tulburată de detalii alese cu grijă. Da, oamenii aceștia nu joacă, trăiesc fiecare clipă și nu e ușor să fii nici spectator, alături de ei; îți spui că ar fi bine să fie totul numai teatru, doar că acum știm, nu e doar atât, uitați-vă pe aproape, pe foarte aproape! E o poveste care ne poate răscoli? Fără îndoială… Și te face să deschizi ochii și să speri că e numai atât, un spectacol de o seară.
În lumea crâncenă din fața ta, spectatorule, e un miros de moarte și de disperare, totul pare gol și apăsător, actorii calcă peste o istorie arsă, sufocată de pustiul din noi. Chiar și lumina de sus pâlpâie ca o fantomă de noapte, decorul (marca Mc Ranin, desigur…) e rece, metalic, zăbrelit, cumva abstract și, totuși, atât de real.