Prezentare

Teatrul Tony Bulandra are trecut, prezent și viitor. Așază semne pe axa Timpului pentru a putea (re)găsi de fiecare dată drumul spre Suflet.

Teatrul Tony Bulandra este un teatru viu. Își găsește rațiunea de a fi în nevoia de Frumos și în dorința de a-l dărui spectatorilor. Acel Frumos estetic, artistic aflat mai presus de clasificări umane, pe care l-am moștenit încă de la primii europeni.

Este un laborator al preschimbării profanului în sacru, al ridicării firii mai presus de fire prin viziuni moderne ale unor regizori de prestigiu din țară și străinătate asupra unor texte din patrimoniul teatral universal.

Lucrează cu tineri și pentru tineri, pentru că ei refac mereu mirarea de a fi. Caută texte contemporane și dramaturgie tânără care să împlinească, prin temele abordate, funcția unui teatru comunitar, conștient de prezentul social.

Omul de teatru Tony Bulandra, născut în Târgoviște la 13 martie 1881, a fost actor, organizator, director de trupă, animator, director de scenă şi soţul Luciei Sturdza. Timp de 40 de ani, de la debutul său pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, în 1902, şi până la moarte, Tony Bulandra a fost considerat drept un actor magistral.

Zeci de roluri îi definesc talentul şi capacitatea de a fi mereu altul. A studiat la Conservatorul de Artă Dramatică din București, fiind elevul lui Constantin I. Nottara și, mai apoi, și-a desăvârșit studiile la Paris. A avut peste 300 de roluri în teatru, cu o interpretare memorabilă a lui Hamlet.

ISTORIC

Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște a fost inaugurat la 30 ianuarie 2002. Prezintă atât spectacole destinate, prin tematica abordată, adulților, cât și spectacole special gândite pentru gusturile celor mai mici spectatori, precum și ale tinerilor în căutare de sens. Teatrul a devenit destul de repede cunoscut, atât datorită echipei sale de artiști, cât și printr-un repertoriu bogat alcătuit din texte clasice, dar și din titluri noi. Teatrul poartă numele actorului Tony Bulandra.

Are trei săli:

  1. Sala Mare,
  2. Sala Studio „Mihai Dimiu”,
  3. Sala „Hugo Wolff”.

Hugo Wolff a fost renumitului coregraf, care a contribuit, în nenumărate rânduri, la cultura târgovișteană, prin organizarea coregrafică a paradelor susținute cu ocazia diferitelor evenimente ale orașului, prin alcătuirea și armonizarea mișcării scenice din spectacolele prezentate la teatrul târgoviștean. Relația de colaborare și prietenie care a legat Teatrul Tony Bulandra Târgoviște de personalitatea coregrafului Hugo Wolff este una care se întinde pe mai bine de 20 de ani. Hugo Wolff a fost nelipsit din toate cele unsprezece ediții ale Festivalului Internațional al Artelor Spectacolului Târgoviște, BABEL. El era sufletul paradei care trezea și anima întreg orașul, în chiar prima zi de festival. Generații de liceeni l-au cunoscut și au învățat de la el disciplina, îmbinată în mod neașteptat cu cea mai dăruitoare umanitate.

Mihai Dimiu a fost regizor de teatru și televiziune și profesor la IATC „I.L. Caragiale” din București. A dăruit o viziune nouă tradiției teatrale și a cucerit prin deschiderea și puterea lui de înțelegere a fenomenului artistic.

Teatrul pentru copii din Târgoviște, numit Teatrul Mihai Popescu și înființat în 2007, este din 2010 parte a Teatrului Municipal Tony Bulandra care a primit, începând cu noiembrie 2015, producțiile destinate publicului tânăr în Sala Studio.

Mihai Popescu a fost un actor de teatru şi film, născut pe 22 iulie 1909 la Târgoviște. A absolvit Conservatorul de Artă Dramatică la clasa Luciei Sturza Bulandra.

Sub conducerea regizorului și scenografului Mc Ranin, instituția a reușit rapid să devină principalul reper cultural în comunitatea târgovișteană, prezentând publicului său creații ale unor artiști consacrați. De la înființare și până în prezent, teatrul a participat cu producțiile sale în numeroase festivaluri naționale, dintre care amintim:

  • Festivalul Național de Teatru de la București,
  • Festivalul Internațional de Teatru Medieval de la Sibiu,
  • Festivalul de Teatru Scurt de la Oradea,
  • Festivalul Shakespeare de la Craiova.

Pe plan internațional, a fost invitat în festivaluri din Franța, Scoția, Germania, Polonia, Macedonia, Armenia, Rusia, Algeria, Egipt (Festivalul de Teatru Experimental Cairo), Turcia (2006 și 2010 – Festivalul Internațional de Teatru de la Trabzon).

A organizat, în perioada 2007 – 2009, BABEL F.A.S.T. – Festivalul Internațional al Artelor Spectacolului BABEL, care a inclus, printre invitații săi, companii de renume precum

  • Teatrul Oskaras Koršunovas (Lituania),
  • Compania Volsksbühne (Germania),
  • Compania Biuro Podrozy (Polonia),
  • Teatrul Kaze Tokio (Japonia),
  • Teatrul Changpa (Coreea de Sud),
  • Teatrul Național Erevan G. Sundukyan (Armenia),
  • Studio Odeon Paris (Franța).

În anul 2014, festivalul BABEL a fost reluat, bucurându-se de mare succes și continuând tradiția aducerii unor companii străine foarte apreciate. În plus, la fiecare ediție a festivalului, teatrul a mers în întâmpinarea spectatorilor printr-o impresionantă paradă și prin spectacole de stradă.

DISTINCȚII

Comentariile sunt închise.