Rățușca

după Hans Christian Andersen

Regia artistică: Daniel Stanciu
Scenariul: Georgeta Drăgan

Ilustratia muzicala : Georgeta Drăgan
Decoruri: Maria Nicola
Constructie păpuși: Compania Hai-Hui

DISTRIBUȚIE:

Georgeta Drăgan – Stanciu

Grațiela Ene

Ana Maria Cucută

Mihai Bălăceanu

Premiera: 1 noiembrie 2020, Sala Mare
Durata: 50min

Adaptare după povestea “Rățușca cea urâtă” de Hans Christian Andersen

Prezentare

Povestea lui Hans Christian Andersen a fost publicată pentru prima dată la 11 noiembrie 1843, în Danemarca, apărând în culegerea New Fairy Tales. First Book. First Collection. 1844.

Tema puiului de lebădă, reluată la o distanță de aproape 200 de ani, este la fel de interesantă. Eroul aflat într-o conjunctură nepotrivită este un pretext pentru a plasa metaforic povestea la confluența unor subiecte sensibile, întâlnite în societatea contemporană: discriminarea, bulling-ul și mobbing-ul. Contextul reprezentării scenice aduce un plus de dramatism prin adăugarea unor elemente contemporane: cadrul de desfășurare, deși feeric, este afectat de poluare și iminența apariției unor molime, asociate cu tema excluziunii sociale (suprapuse, până la identificare, cu personajul Rățușca).

Spectacolul propune diferite tipuri de călătorii, de la cea imaginativă (terestră, subacvatică sau zboruri) la drumul inițiatic. În urma lor, mesajele se desprind fără echivoc, dezvoltând funcțiile cognitive și afective ale micilor spectatori.

Sinopsis

Propunerea scenică plasează acțiunea într-un spațiu concret: o deltă, în care un grup de turiști gălăgioși pătrund, tulburând liniștea și afectând mediul. Râma, personaj imaginat, este o reprezentare a vocii naturii, care îi admonestează și îi critică pe intruși pentru atitudinea lor. Totodată, îi introduce în atmosfera fantastică, împărtășindu-le povestea puișorilor de rață din cuib. Prin scufundarea bărcii de către râmă, turiștii ajung într-un alt decor, unde se compune acțiunea din lumea păsărilor. Rața-mamă clocește ouăle, din care apar, pe rând, trei pui frumoși de rățușcă; dar ultimul ou, cel mai mare, se încăpățânează să se spargă. O cumătră intrigantă sugerează chiar că ar putea fi de curcă. Când, în sfârșit, se hotărăște să iasă în lume, rățoiul îi uimește pe toți cu aspectul ieșit din comun, cu vocea, dar și cu talentul la înot. Pentru că nu este agreat de societate (Rața spaniolă îl exclude din clubul de dans, celelalte rațe îl alungă), pleacă în lume, singur și trist. Șansele lui de-a fi acceptat sunt, rând pe rând, spulberate: nu se poate împrieteni cu câinele Hector, pentru că vânătorul, văzându-l urât, crede că ar fi bolnav), nu este admis nici în lumea artistică, alături de Găină și de Motan, nu numai pentru că nu are aptitudini (nu știe să danseze, să cânte, nici măcar la vreun instrument), ci pentru că ar putea răspândi o molimă. Cuprins de disperare și de vicistitudinile vremii, conștientizează situația fără ieșire în care se află când își vede chipul reflectat în oglinda apei. Renunțarea la viață îi este imposibilă prin chiar talentul său: “Eu știu să înot!…” Când gerul părea să-i încremenească ultima suflare, un cârd de lebede aflate în zbor (printre care se afla însăși mama lui) îl descoperă și îl salvează.

Spectacolul “Rățușca” are o fină țesătură a două fire creatoare: grija față de natură și acceptarea altor entități, trecând peste diferențe. Ambele converg către sentimente absolut umane, de iubire, înțelegere și armonie.