Femeia mării

25 mai 2019 14 noiembrie 2023

după Henrik Ibsen

un spectacol de Andreas Merz-Raykov

Traducere: Alma Andreescu

Scenografie: Alin Gavrilă

Costume: RaLuca Frățiloiu

DISTRIBUȚIE:

Elida – Andreea Tănase

Doctorul Wangel – Sebastian Bălăşoiu

Bolette – Adelaida Perjoiu

Prof. Arnholm – Ilie Ghergu

Hilde – Marina Palii

Lyngstrand – Emanuel Bighe

Străinul – Daniel Nuţă

Premiera: 25 mai 2019, Sala Mare
Durata: 1h 10min (fără pauză)

„Mintea mea – toate gândurile mele, toate dorurile și dorințele sufletului meu – pe acestea nu le poți schimba! Vor răbufni puternic și vor tinde către necunoscutul, pentru care am fost creată, și pe care nu mi l-ai permis! ”

Viața netrăită, căile pe care nu le-am ales, posibilitățile pe care le lăsăm să treacă. „Femeia Mării” de Henrik Ibsen spune povestea unui destin secret, necunoscut încă. În încercarea de a ajunge la marea infinită, Ellida se trezește într-o existență frivolă și nevinovată a unei claustrofobii burgheze mărunte. În loc să fugă cu dragostea misterioasă a tinereții ei, un marinar american cu ochi profunzi ca oceanul, s-a căsătorit cu decentul și nesofisticatul Doctor Wangel, în a cărui casă liniștită îi este din ce în ce mai greu să găsească un spațiu cât să respire. Chiar și după 5 ani de căsnicie, Ellida este tot o străină în casa soțului ei, și e din ce în ce mai neputincioasă să umple golul din familie, pe care moartea primei soții a lui Wangel l-a lăsat în urmă. În schimb, privirea Ellidei hoinărește din ce în ce mai mult spre ocean, se reîntoarce mereu în gând la cealaltă viață care i-a apărut odată în cale, când era în fața mării și îi jura marinarului străin dragostea sa. Femeia Mării a lui Ibsen este un portret psihologic construit cu grație și încărcat simbolic cu o atmosferă de coșmar. Personajele se simt vinovate, asuprite, se închid în propria lor interioritate, în loc să-și comunice unui altuia problemele. Se simt vinovate, pentru că nu pot fi cine ar trebui să fie în ochii altora. Sunt oprimate, pentru că sunt schimbate atât de mult de ceilalți, prin cerințele pe care le impun aceștia, încât ar vrea să vadă totul cum se prăbușește ca să se simtă, în sfârșit, liberi.

Ibsen vede soluția pentru conflictele lor nu în faptul ca Ellida să lase în urmă tot ce o separă de ea însăși, ci în emancipare, în acceptarea responsabilității propriul ei destin. Dar, ea poate fi liberă numai după ce Wangel îi permite asta – când el nu mai încearcă să o țină legată, prin mijloace ce o fac dependentă, pe femeia mult prea iubită, ci îi permite acesteia să rămână cu el din propria ei voință.

Andreas Merz-Raykov