Primǎria Municipiului Târgovişte şi Teatrul Tony Bulandra vǎ invitǎ la vernisajul expoziției „Construcții bizantine”, aparținând artistului Mircea Albu, în 22 septembrie 2023, începând cu ora 17:00, la Galeria de Artǎ Târgovişte (foaierul Cinema Independenţa).
Publicul iubitor de artă este așteptat să viziteze expoziția în perioada 22 septembrie – 15 noiembrie 2023, gratuit, conform programului Galeriei de Artǎ Târgovişte.
Expoziția cuprinde o serie de picturi cu tematică religioasă în care pictorul își propune să aducă în fața privitorului fragmente de compoziții bizantine la mărimi ce se regăsesc în ansambluri murale bisericești unde publicul nu are acces și unde pictorul muralist își desfășoară trăirile, stările de extaz sau agonie.
Ca o noutate, iubitorii de artă participanți la vernisaj vor fi încântați de prezența lui Andrei Pițu, un tânăr muzician, care va îmbogăți atmosfera cu recitalul său de chitară clasică.
„Construcții bizantine” – artistul Mircea Albu
Albu Mircea, născut în 1979 în județul Neamț, absolvent al Liceului de Artă, Victor Brauner din Piatra Neamț și mai apoi a Universității de Arte George Enescu din Iași, secția de pictură monumentală clasa prof. univ. rector Dimitrie Gavrilian se înscrie în UAPR filiala Târgu Mureș unde își desfășoară activitatea artistică, având expoziții atât de grup cât și personale. Pictează ansambluri murale religioase în județele Mureș, Neamț, Giurgiu, iconostase lucrări de artă murală laică.
„Sunt pictor de factură bizantină, sunt în cadrul Uniunii Artiștilor Plastici de 12 ani, fiind pe secția de pictură bizantină. Am considerat că este foarte bine să aduc privitorului, iubitorului de artă fragmente din picturile murale, la care el nu are acces – nu are acces pe schelă, nu are acces să se apropie de lucrările mari, monumentale. Din cauza aceasta am ales să fac fragmente de picturi bizantine de tradiție ortodoxă. Cromatica este cea folosită la biserici. Pe partea de pictură de șevalet, am urmărit să trag un semnal, prin care să scot în evidență faptul că omul devine neom, fiind ancorat prea mult în realitate, în cifre. Astfel, omul, sufletește, începe să fie slab și gol și negru și urât”, a declarat artistul Mircea Albu.
Expoziția găzduită în Galeria de artă din cadrul Cinematografului Independența din Târgoviște, cuprinde o serie de picturi cu tematică religioasă, în care pictorul își propune să aducă în fața privitorului fragmente de compoziții bizantine la mărimi ce se regăsesc în ansambluri murale bisericești, unde publicul nu are acces și unde pictorul muralist își desfășoară trăirile, stările de extaz sau agonie.