Premiera spectacolului Closer

Azi, 2 oct., ora 19:00, are loc PREMIERA spectacolului CLOSER de Patrick MARBER!
Prin urmare, vă invităm în Sala Studio a Teatrului Tony Bulandra Târgoviște, să le fiți alături actorilor Lăcrămioara Bradoschi, Daniela Ruxandra Mihai, Sebastian Bălășoiu și Liviu Cheloiu în cele 90 de minute de teatru concentrat la maxim și trăit în imediata apropiere. Regia spectacolului este semnată de Bianca Stanea iar scenografia de Mc Ranin.

AVERTISMENT: Orice asemanare cu oameni si cazuri reale NU este deloc intamplatoare

În distribuție: Daniela Mihai Ruxandra | Lăcrămioara Bradovski | Liviu Cheloiu | Sebastian Bălășoiu

„Closer” este un text care folosește drept pretext relațiile de iubire pentru a arăta neputința socială și profesională a patru personaje veșnic nemulțumite și nefericite. În același timp vorbește despre coincidență, un factor decisiv care modifică traiectoria vieților personajelor. Cei patru se întâlnesc în circumstanțe aleatorii și fiecare întâlnire o determină pe următoarea. Experiența dragostei într-o lume modernă în continuă mișcare este intermediată de atâta teamă, prejudecăți, jocuri de culise, încât împinge personajele să își schimbe partenerii ca într-un dans unde schimbi perechea la un semn exterior. Până la urmă nu există niciun motiv pentru care se produc aceste schimbări, ci poate doar nevoia de a experimenta dincolo de tehnologia de ultimă oră care reduce nevoia relațiilor umane. Dorința a fost de a crea un schimb de emoții între spectatori și actori, facilitat de anularea distanței dintre scenă și sală. Cu toate că la prima vedere este un spectacol saturat de sexualitate, aceasta nu este decât un pretext de refulare a frustrărilor personajelor.

Bianca Stanea – regizor

 

 

 

 

 

Comentariile sunt închise.