Piesa fixează axul de greutate pe relația umană specială dintre Niko, scriitorul fascinat de idei filosofice, de imaginea ipotetică a unei societăți unde să fie posibilă demnitatea și libertatea individului, predispus la introspecție și analize, copleșit însă de monotonia și injustețea acestei lumi, și Zorba, om simplu, și el idealist desăvârșit, dar trecut prin încercările vieții, rămânând mereu atent la a nu-și contrazice instinctul.
Structurarea textului în două părți (cu câte opt tablouri fiecare) îndeamnă la o montare în manieră caleidoscopică pe care o propune regizorul care imaginează și cadrul ei scenografic și ambientul sonor. Momente cu accente de profund tragism se împletesc cu altele marcate de nuanțe burlești, grotești, parodice, ritmate de ”interstițiile” rezervate unui ”cor” cu schimbătoare evoluție printre spectatori.