În liniștea asfințitului ca mierea, drumul pe sub castanii ruginiți spre Teatrul “Tony Bulandra” din Târgoviște e mult mai emoționant la început de stagiune, pentru că echipa teatrului are grijă să cultive gustul spectatorului cu producții valoroase destinate celor două secţii: adulţi şi copii.
Recenta premieră, “O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale, în regia lui Sorin Militaru, e comedia ce amintește pe undeva de marile montări clasice din istoria teatrului românesc. Spectacolul începe cu Imnul: “Treceți batalioane române Carpații”, într-un décor, cu o canapea, un birou, o măsuță cu o vază și flori, schimbată apoi, cu o tribună. Jocul actorilor și efectele luminii umplu spațiul, lăsând în mintea spectatorului imagini scenice puternice. Minunată este ideea folosirii imnului în spectacol. Suntem în an centenar și ne amintește de generația care ne-a dat o țară, ca să o dezbine cei de la putere acum.