Program Spectacole

STAGIUNEA 2019-2020

Programul lunii Noiembrie 2019

Sfârșit de toamnă foarte bogat în evenimente la Teatrul Tony Bulandra. Nu ratați lansarea de carte de miercuri, 20, a lui Ionuț Cristache și Corneliu Jipa, cu participarea celor de la TROOPER:

Vineri, 01
Viața netrăită, căile pe care nu le-am ales, posibilitățile pe care le lăsăm să treacă. „FEMEIA MĂRII” de Henrik Ibsen spune povestea unui destin secret, necunoscut încă.

Sâmbătă, 16
„SONATA KREUTZER” – în această variantă este vorba despre relația dintre autor-personaj. Tolstoi este prezent și conduce desfășurarea acțiunii. Autorul își înnebunește personajul, personajul creat îl înnebunește pe autor.

Duminică, 24
„CARMEN” – o poveste de dragoste plină de pasiune. Are toate datele pentru un spectacol care oferă ocazia dezvăluirii multiplelor faţete ale talentului actorilor.

 

Programul lunilor Septembrie și Octombrie 2019

Stagiune 2019-2020 începe la Teatrului Tony Bulandra atât cu spectacolele clasice, deja, cât și cu câteva provocări:

Vineri, 20 septembrie
SUNTEM FĂCUȚI DIN PRAF DE STELE este un spectacol realizat de regizorul și profesorul de teatru de la Edinburgh College, Scott Johnston, doar cu voluntari ai Teatrului Tony Bulandra, cu vârste cuprinse între 16 și 19 ani. Spectacolul a avut o reprezentație în festivalul BABEL 2019, urmând ca, din luna septembrie, să devină spectacol al stagiunii 2019 – 2020, cu reprezentații în fiecare lună a stagiunii.

Marți, 01 octombrie
Premiera spectacolului ARGONAUTAS, o coproducție româno-portugheză și, în același timp, o nouă provocare pentru directorul teatrului, Mc Ranin.

 

Comentariile sunt închise.