Ultima birjă… nocturne Caragiale

după Ion Luca Caragiale
Regia: Mc Ranin

 

Schițele, poveștile sau fragmentele din piese sunt de ani de zile material dramatic atractiv pentru mulți regizori, dar Mc Ranin a găsit un fir dramatic incitant, acela al nopții. Multe scene din lucrările dramatice și schițele importante caragialiene se petrec noaptea. Și astfel e legat (având drept copertă, deschidere și închidere La Moși), C.F.R., Istoria mutului, Tren accelerat, Olga și spiriduș, Calul dracului, Astrul amanților, cu două dinamice și colorate momente din ”O noapte furtunoasă” și ”D-ale carnavalului”.

În LA MOŞI – Carmen Kulcsar, Bogdan Şerban
În C.F.R. – George Buica, Cătălin Aldea, Ilie Ghergu
În ISTORIA MUTULUI – Rodica Bistriceanu
În TREN ACCELERAT – Carmen Kulcsar
În OLGA ŞI SPIRIDUŞII – Vali Pena
În CALUL DRACULUI – Rodica Bistriceanu, Cătălin Aldea, Bogdan Şerban
În ASTRUL AMANŢILOR – Vali Pena
În D’ALE CARNAVALULUI – Rodica Bistriceanu, Cristina Dumitra
În O NOAPTE FURTUNOASĂ – Rodica Bistriceanu

Tony Bulandra are și el teatru / 2002.01.18 / Ileana Berlogea

Sub semnul aniversării a 150 de ani de la nașterea lui Caragiale, la Târgoviște ia naștere teatrul ,,Tony Bulandra”. Cu sincer entuziasm și autentică iubire pentru arta scenică autoritățile locale din Târgoviște si oamenii de bine, în frunte cu Primarul au refăcut complet teatrul, dotându-l cu toate cele necesare unui spațiu artistic plăcut și comod. Paul Banică și regizorul Mihai Constantin Ranin – sau pe scurt, cum iscălește, Mc Ranin – au alcătuit trupa cu tineri care au absolvit, cu câțiva ani în urmă, Academia de Artă Teatrală ,,Thalia”, inființată după revoluția din decembrie 1989 de profesorul Horia Deleanu în această fostă capitală a Munteniei, după cum și cu alți actori, dispuși să vină aici pentru un început eroic. Mc Ranin a pregătit pentru inaugurarea teatrului trei spectacole: un montaj Caragiale ”Ultima birjă”… nocturne Caragiale, ”Don Quijote” în propria-i dramatizare după Cervantes și un memorabil eveniment Conu Leonida ”Fata cu reactiunea”, cu inegalabilul maestru Radu Beligan și cu Rodica Mandache. Schițele, poveștile sau fragmentele din piese sunt de ani de zile material dramatic atractiv pentru mulți regizori, dar Mc Ranin a găsit un fir dramatic incitant, acela al nopții. Multe scene din lucrările dramatice și schițele importante caragialiene se petrec noaptea. Și astfel e legat (având drept copertă, deschidere și închidere La Moși), C.F.R., Istoria mutului, Tren accelerat, Olga și spiriduș, Calul dracului, Astrul amanților, cu două dinamice și colorate momente din ”O noapte furtunoasă” și ”D-ale carnavalului”. Pe o scenă goală, cu o imensă lună, mai exact un disc de bronz agățat pe peretele din fundal și o birjă, adusă din când în când pe podium – atunci când acțiunea o cere – cu sugestia unei fântâni în ”Calul dracului”, o masă și un scaun, unde stă Veta în ”O noapte furtunoasă”, se desfășoară dinamic, alert, cu spirit și inventivitate, întreaga acțiune. Actorii fac pantomimă, dansează sau cântă după cum le-a cerut regizorul. Nu lipsește nici orientalul povestitor în ”Calul dracului”, introducându-ne în miezul întâmplărilor sau dezvăluindu-ne dedesubturile lor. Numele sunt ale unor începători, chiar dacă unii dintre interpreți au mai jucat, dar am certitudinea că cel puțin câțiva dintre ei vor deveni bine cunoscuți. Rodica Bistriceanu, venită de la Chișinău, și Cristina Dumitra dau viață eroinelor lui Caragiale din ”O noapte furtunoasă” și ”D-ale carnavalului”, cu sinceritate și haz. Aceeași Rodica Bistriceanu este și eroina din ”Calul dracului”, vrăjitoarea vicleană care-l păcălește pe Prichindel-Aghiuță. Alături de cele două actrițe, se remarcă în celelalte personaje feminine Carmen Kulcsar și Vali Pena, în timp ce personajele masculine sunt realizate, pe rând, de George Buica, cu o mai îndelungată experiență de actor, și mai tinerii colegi, Bogdan Șerban, Cătălin Aldea și Ilie Ghergu. Trupa este restrânsă, dar  dăruirea  este mare și dorința de perfecționare și mai mare.

Comentariile sunt închise.