Fata din Curcubeu este o pledoarie pentru păstrarea convingerii că totul pe lume are un sens, chiar dacă acesta se prezintă indescifrabil. Nu contează mizeria, decăderea, atâta timp cât sufletul ramâne curat, translucid, asemenea unei lacrimi de gheață.
E povestea unei fete, care a ajuns să ducă o viață amară, după o copilarie dulce ce-a trăit-o în familia sa. A ajuns în stradă, practicând cea mai veche meserie din lume. Se vinde ieftin, își duce clienții la cinema și acolo le oferă serviciile sale, în timpul filmului. Nu are o casă, nu își permite nici să închirieze o cameră la hotel. Ceea ce iși permite sunt locurile 13 și 14 de pe ultimul rând din cinematograful Curcubeu. Își spune povestea cu un zâmbet amar, e sfâșiată de durere, dar niciodată doborâtă. Singură pe lume, fără de cei pe care i-a iubit – tata, mama, sora geamană – toți duși în altă lume. Merge pe firul vieții ei, de la copilărie la adolescență, la tinerețe, dar parcă viața pe care o trăiește nu e binecuvântată de Cel de Sus. Îl iubește pe Dumnezeu, dar nu-L înțelege…
„Fata din curcubeu” e ca un pumn în stomac, e ca un borcan de iaurt pe spatele ars al unui rătăcit în Sahara, e ca o pană de păun picată în șleaul înnoroiat lăsat de roata unui tractor, e ca numărul de pe brațul unui evreu supraviețuitor, e ca un hohot de râs când încă nu ți-a trecut tristețea de adineauri.
Lia Bugnar
