Omul cel bun din Seciuan

de Bertolt Brecht

Dramaturgia: Angelina Roșca-Ichim

Regia: Dumitru Acriș

Scenografia: Mc Ranin

Coregrafia: Teodora Velescu

Video: Cătălin Cora

DISTRIBUȚIE:

Șen De – Andreea Tănase

Șui Ta – Mara Opriș

Iang Sun, un aviator fără slujbă – Liviu Cheloiu

Vang, un sacagiu – Ciprian Nicula

Doamna Iang, mama lui Iang Sun – Delia Lazăr

Proprietăreasa Mi Tsu – Lavinia Pele

Văduva Sin – Antonia Ionescu

Frizerul Șu Fu – Corneliu Jipa

Bărbatul, Polițistul – Andrei Mărcuță

Fiul șomer, Preotul – Emanuel Bighe

Femeia – Iulia Dinu

Tâmplarul Lin To – Florin Georgescu Jr.

Vecini – Ilie Ghergu, Octavia Gheboianu

Premiera: 15 aprilie 2024, Sala Mare
Durata: 2h

  • Recomandat 16+

Spectacolele realizate de Dumitru Acriș la Târgoviște s-au dovedit, de fiecare dată, captivante, incomode, șocante. Ca regizor, Dima împinge actorul înspre limita superioară a posibilităților artistice, descoperind noi zone ale umanului, dar și ale instinctualității.

Piesa de teatru „Omul cel bun din Seciuan”, scrisă de dramaturgul german Bertolt Brecht, vorbește despre flagrante inechități sociale, care se răsfrâng asupra sufletelor personajelor, denaturându-le reacțiile.

Seciuan (sau Sichuan) este o provincie din sud-vestul Chinei. Partea de vest și nord-vest a acestei provincii este formată din zone autonome tibetane. Amplasarea acțiunii în îndepărtata Chină este o opțiune alegorică a dramaturgului pentru întreaga situație politică din Germania anilor 1930 – 1940. La momentul scrierii acestei piese, Brecht se afla în exil, în Statele Unite ale Americii, din cauza ascensiunii hitleriste și a luării lui de atitudine împotriva ei.

În prezent, în diferite părți ale globului, omenirea nu este scutită de tiranie, opresiune, nebunie, anarhie, sărăcie și mizerie. Cum să rămâi bun în condițiile date?

Spectacolul spune povestea lui Șen De, o femeie care își creează un alter-ego masculin, și anume vărul Șui Ta, pentru a putea rezista în fața unei lumi ostile și hrăpărețe. Constant folosită și dezamăgită de cei din jur, Șen De se agață cu disperare de bunătate. În absența ei, viața i-ar deveni complet fără sens. Mai mult, în dorința de a da sens vieților altora, Șen De se sacrifică pe sine. Există acel Dumnezeu pentru care sacrificiul ei să conteze?

Sfârșit de martie, Teatru, Târgoviște…
Ionuț Cristache, 28 martie 2024, Gazeta Dâmboviței

Așadar, trei zei coboară pe Pământ și caută un om bun, dar ei descoperă altceva, un personaj deopotrivă bun şi rău. Dar cine poate să fie dincolo de bine și de rău? Așa s-a spus, singura şansă care ni se oferă, spre a supravieţui, e dedublarea – cel mai altruist om are un alter-ego pragmatic; un pragmatism care, în diverse situaţii poate deveni distrugător, aproape crud. Se mai poate salva ceva în istoria bezmetică pe care o trăim?

Dumitru Acriș, care a făcut, deja, istorie la Târgoviște, crede că da. Montările lui au fost, de fiecare dată, șocante, distopice, singulare. E un scormonitor încrâncenat de mijloace teatrale, un inovator agitat, le cere actorilor să-și depășească limitele, e adeptul spiritului perturbator și incomod etc. Toate acestea s-au mai spus, dar s-au și văzut aici, la Bulandra noastră târgovișteană, în anii trecuți. Iar eu le știu și de la prietenii mei, actorii…

Și iată, încă o seară de martie, la mijloc de săptămână… Avanpremiera piesei de teatru „Omul cel bun din Seciuan”, scrisă de dramaturgul german Bertolt Brecht, începe într-o stare de primăvară ciudată, într-o lume zbuciumată și rece în care trăim de la o vreme. Așa se vede, chiar și din marginile Bulevardului fost al Castanilor, cu un curcubeu anemic răsturnat peste înserare, dincolo de gara pustie a orașului nostru.

Seciuan este o provincie din sud-vestul Chinei, cu mai multe zone autonome tibetane. Am citit că amplasarea acțiunii în îndepărtata Chină a fost o alegere alegorică a dramaturgului pentru întreaga situație politică din Germania deceniului patru al secolului trecut și, atunci când a scris acest text dramatic, Brecht se afla în exil, în America, din cauza ascensiunii hitleriste din țara lui. Piesa de teatru vrea să fie, de la un capăt la celălalt, o poveste despre tiranie, opresiune, nebunie, anarhie, sărăcie și mizerie. Se mai poate să rămâi bun în astfel de împrejurări crâncene? Aceasta e întrebarea…

Brecht ne spune povestea lui Șen De, o femeie care își creează un alter-ego masculin, și anume vărul Șui Ta, pentru a putea rezista în fața unei lumi ostile și hrăpărețe. Constant folosită și dezamăgită de cei din jur, Șen De se agață cu disperare de bunătate. În absența ei, viața i-ar deveni în întregime fără sens. Mai mult, în dorința de a da sens vieții altora, Șen De se sacrifică pe sine. Și este încă o întrebare, există acel Dumnezeu pentru care sacrificiul ei să conteze?

Datele noului spectacol târgoviștean sunt acestea… Scenografia este realizată de Mc Ranin, coregrafia de Teodora Velescu, iar în distribuție îi regăsim pe actorii: Andreea Tănase, Mara Opriș, Liviu Cheloiu, Ciprian Nicula, Delia Lazăr, Lavinia Pele, Antonia Ionescu, Corneliu Jipa, Andrei Mărcuță, Emanuel Bighe, Iulia Dinu, Florin Georgescu Jr., Ilie Ghergu, Octavia Gheboianu.

Regizorul Dumitru Acriș pare să ne spună, de undeva din spatele scenei, că filosofia dramatică a lui Brecht e foarte simplă, într-o societate construită pe inechităţi, caritatea nu poate salva pe toată lumea şi, prin urmare, bunătatea absolută și abstractă nu are cum să existe. În noua montare târgovișteană, se simte înțelegerea concepției dramatice a lui Brecht, care a pornit de la convenţiile iluziei teatrale şi a dezvoltat drama ca forum social şi ideologic destinat cauzelor de stânga. O adevărată dramă marxistă, credea Brecht, e nevoie să evite premisa aristotelică potrivit căreia publicul trebuie să fie convins că evenimentele la care este martor se întâmplă aici şi acum. El a afirmat că, dacă publicul simte emoţiile eroilor din trecut ca şi cum ar fi propriile lor reacţii, atunci ideea că natura umană nu este constantă, ci un rezultat al schimbărilor istorice ar fi anulată automat. Prin urmare, Brecht a susţinut că teatrul nu trebuie să urmărească să convingă publicul de prezenţa personajelor de pe scenă, să nu îl facă să se identifice cu acestea, ci mai degrabă să urmeze metoda artei poemului epic, care este aceea de a face publicul să-şi dea seama că reprezentarea de pe scenă este doar o povestire a unor evenimente trecute, pe care trebuie să le observe cu o detaşare critică. Aceasta cred că a fost și provocarea la care Dumitru Acriș a încercat să răspundă, pe scena mare a Teatrului Tony Bulandra, adică ceea ce s-a numit „efectul de alienare”, pe scurt, faptul că teatrul este doar teatru şi nu lumea însăşi. Dacă a reușit? Încă nu sunt convins…

Un cronicar dramatic credea că, de fapt, comportamentul celor săraci e unul bazat pe strategii de supravieţuire, la fel cum abuzul celor puternici şi bogaţi e o formă preventivă de reacţie la nevoia de supravieţuire. Și, tocmai de aceea, textul dramatic al lui Brecht ne propune o lume plină cu un fel de decădere a moravurilor, în care ceea ce naşte comportamentele distopice e un deficit de civilizaţie. Și da, regizorul a preluat impresia că, pentru că a-l monta pe Brecht, în plină criză morală mondială, doar pentru a „demonstra“ că ideile politice în care credea el acum 70 de ani sunt greşite e un fel de dans printre morminte. În timp ce moartea este peste tot, după fiecare ungher și după fiecare ușă nedeschisă încă. Aici mai cred că este „cheia” noului spectacol târgoviștean, depinde însă câte uși se mai pot deschide cu ea, azi… Multe au rămas cu încuietorile ruginite în broască!

Aceasta nu este, desigur, o cronică dramatică, sunt doar câteva gânduri răzlețe, după o seară care nu poate să fie uitată prea ușor. Și nici nu trebuie… Așadar, am numai câteva întrebări, ele nu așteaptă, neapărat, și răspunsurile. Oare piesele de teatru ale lui Brecht au ajuns să aibă o morală prea simplistă şi dogmatică? Așa ni s-a sugerat… Trebuie oare ca teatrul, azi, să cultive neobişnuitul, să fie cât mai non-conformist, să depășească cu orice preț graniţele esteticii consacrate? Așa se pare… Trebuie să devină spectacolul de teatru tot mai artificial?

Se știe că această piesă a lui Brecht este cea mai schematică dintre toate cele scrise de el. Să fie oare (cum, tot așa, s-a mai spus…) un text proletcultist, o pagină din „Capitalul” lui Marx, pusă pe scenă? Parcă… Să aducem pe scenă clişeele politicianiste, îmbibate de libertatea de tip nou? Tot așa, parcă… Această natură dedublată, o schemă brechtiană aflată în toate piesele lui, poate să fie o caracteristică a omului în general? Asta ni se sugerează și aici, la Târgoviște. Desigur, discutabil…

În fine, mai sunt și multe alte întrebări, poate revenim altădată…

Regia tehnică: Iulian Scarlat

Lumini: Adrian Dragomir

Sunet: Andrei Curătureanu

Video: Cătălin Buzea

Costumiere: Mihaela Radu și Rodica Petrache

Croitorie: Georgeta Brânzea

Recuziter: Cosmin Liță

Mașinist șef: Florin Necșoiu

Mașiniști: Dan Georgescu, Sorin Iliescu, Gabriel Bănică

 

 

 

Comentariile sunt închise.