Argonautas (România-Coreea de Sud)

Texte culese și adaptate de Darko Lukić și Mc Ranin

Un spectacol de Mc Ranin
(coproducție româno – sud-coreeană)

Coregrafie: Hugo Wolff
Coordonator echipa coreeană: Jeungwoo Son

DISTRIBUȚIE:

Iason  – Mircea Silaghi

Medeea – Andreea Tănase

Medeea 2 – Oana Marcu

Orfeu  – Radu Câmpean

Mopsus – Euiryeong Lee

Castor – Cristian Olaru

Polux – Hyeonggun Kim

Heracle – Alex Iezdimir

Tatăl Medeei – Sanghoon Kang

Dădaca – Eunju Lee

Regele din Korcula – Taeyoon Kim

Corifeu – Marie Shim

Corifeu – Liviu Cheloiu

Premiera: 3 iunie 2023, Sala Mare
Durata: 1h 30min (fără pauză)

Această apropiere nu a apărut din neant. Participarea Coreei de Sud la Babel a fost substanțială prin prezența Companiei „CHANGPA”, apoi prin trupele coordonate de Jeungwoo Son, pe atunci președintele Seoul Theater Bomb Festival. Desigur că s-a legat și o prietenie. Am descoperit în primul rând că între țările noastre sunt foarte multe lucruri similare… istoria nu ne-a răsfățat. Cele două țări s-au aflat mereu la granița unor mari imperii. Teritoriile au fost ocupate și apoi separate… noi am cunoscut comunismul… coreenii de nord încă îl trăiesc.

Și România și Coreea încearcă să-și afirme identitatea culturală într-o lume orientată spre globarizare.

În acest joc al istoriei, în prezent, teatrul are rolul său, pentru a restabili echilibrul în societate, prin educație, prin estetica sa. Teatrul și numai teatrul poate vorbi într-o formă artistică și elaborată despre istorie și politic și poate da speranță, prin susținerea ideii de dragoste și frumos.

Indiferent de țara în care te-ai născut, de limba ta, de starea de călător descoperitor de noi locuri și oameni… trebuie să recunoaștem că suntem tributari ideii de poveste. Povestea umple cu frumos golul lăsat de război. Povestea face viața mai lesne de trăit.

Iar o cale de înțelegere găsim prin ceea ce ne apropie. Argonautas este o călătorie româno-coreeană plină de curaj și sens artistic.

Vântul. Aud și simt vântul care ne purta pe mare spre țărm. Țărmul e viața… Țărmul e capătul unei călătorii și începutul alteia…

Mihai Constantin Ranin

Jocurile transparenței
Sanda Vișan,
realizatoare TV, septembrie 2023, adevărul.ro

Iason: Acesta e destinul celor măreți / Mopsus: Singurătate şi rătăcire… / Iason: Şi mărire… glorie.

Acesta este visul oricărui cuceritor: să subjuge, să stăpânească, să conducă, iar dacă el şi tovarăşii lui mai sunt şi din sămânță zeiască, trăind totuşi viața muritorilor, aşa cum se întâmplă cu Argonauții, eroii mitologiei greceşti, atunci dorința lor de a-i supune pe cei care le stau în cale pare şi mai justificată. Căci țelul expediției lor este tocmai Lâna de Aur, simbolul nedisputat al bogăției şi al prosperității râvnite. De fapt, al puterii.

La o scară mult mai puțin zeiască, mult mai umană şi mult mai puțin grandios-eroică au loc şi nesfârşitele migrații ale zilei de azi. Lampedusa, insula asaltată de imigranți africani, este astăzi pe buzele europenilor şi pe prima pagină a cotidianelor din occident, dar sunt atâtea alte astfel de puncte de asalt, în alte colțuri ale lumii. Acolo unde oamenii îşi părăsesc ținuturile natale, de frica represiunii politice, de amenințarea foametei, sperând a găsi un loc mai bun, unde să găsească oarece bunăstare.

La aceste două realități se vor fi gândit autorii textului spectacolului Argonautas, Darko Lukić şi Mc Ranin, când au cules şi au adaptat diverse scrieri, pentru a alcătui baza dramaturgică a acestei coproducții dintre Teatrul Tony Bulandra şi Uniunea Teatrelor din Coreea de Sud, în care actorii români şi cei coreeni îşi dau replicile în limba proprie, cu supratitrare, desigur.

Dar acesta este un spectacol în care puternicele conflicte dramatice nu trăiesc doar în dialog, ci mai ales în înfruntarea fizică a personajelor, în atitudinea şi expresivitatea lor scenică, în relația cu ambianța simbolică a decorului. Iason şi argonauții săi reuşesc să pună mâna pe bine-păzita Lână de Aur, fiindcă Medeea îi ajută, trădându-şi astfel tatăl şi neamul, dar îndrăgostită de Iason, cel predestinat ei. Vor pleca împreună, peste mări, se vor căsători şi vor avea copii, dar ea va deveni o străină, pe pământul soțului ei şi apoi şi în inima lui, regele ce o va renega pe cea care l-a salvat cândva şi i-a întărit apoi puterea.

Autorul spectacolului, Mc Ranin, a gândit desfăşurarea acestui lung şir de căutări şi respingeri între oameni, de iubire şi trădare, de comunicare şi neînțelegere, de acceptare şi omor, printr-un discurs vizual bine articulat, alcătuit din elemente simple, dar esențiale. Un savant joc al luminilor transformă scena când în imensul albatru al mării, când în auriul nisipului, când în sugestia unui zid de cetate.

Iar prin coregrafia şi mişcarea scenică sofisticate, semnate de regretatul Hugo Wolff, personajele devin fie ritmici vâslitori de navă, evoluând uniform prin fundalul albastru al scenei, ca într-o perspectivă pictată pe o anforă grecească, fie luptători încrâncenați, cu mitice capete de animale sacre, fie o chinuită eroină, dedublată într-un contorsionat alter-ego-uri, simbol al frământărilor ei interioare.

Şi pentru că desfăşurarea conflictului are o componentă vizuală atât de pregnantă, expresivitatea corporală a actorilor este esențială: Mircea Silaghi este un Iason sigur pe sine, chiar şi când regretă morțile inutile pe care le-a provocat, disprețuitor şi violent când o repudiază pe Medeea, dar şi melancolic şi trist, în finalul tuturor acestor confruntări care sfârşesc (cum altfel?) în moarte: “Aceasta este povestea mea. Povestea exilatului. Niciunde nu am putut să mă opresc după asta. Pentru exilați nu există adăpost până la moarte […]Toți au uitat de Lâna de aur, victoria și slava mea. Au ținut minte doar rușinea mea. […] Acesta este finalul poveștii mele. O noapte de exil.”

Andreea Tănase este o Medeea puternică, dar înfrântă de iubirea trădătoare, reținută, pentru că alter ego-ul ei sufletesc (Oana Marcu) desfăşoară un limbaj corporal construit în jurul conceptului de exces, de exprimare gestuală barocă. Aşa cum este şi cea a actorului sud-coreean Euiryeong Lee, atunci când personajul său magic, ce poate face preziceri, fiindcă întelege limbajul păsărilor, intră în transa comunicării cu ele şi se mişcă asemenea lor.

Ceilalți participanți la acest conflict la care participă oameni şi zei au, în general atitudini marțiale, potrivite rolurilor: Radu Câmpean este un Orfeu aurit şi marțial, Cristian Olaru şi Hyeongun Kim însoțesc liniştiți conflictul, fiind Castor şi Polux, Alex Iezdimir este un Hercule puternic, dar ignorat, în sfaturile sale, de muritori, iar Sanghoon Kang (Tatăl Medeei), Taeyoon Kim ( regele din Korcula), Marie Shim (Corifeu), Liviu Cheloiu (Corifeu) şi Eunju Lee (Dădaca) ăşi infuzează personajele cu nota caracterială dominant, fie măreție, fie supunere.

Este pentru prima oară când actorii coreeni au jucat pe aceeaşi scenă, cu cei ai unei țări din Europa, iar această premieră a adus roade artistice. Fiindcă stilul de joc european s-a întâlnit cu unul diferit, cel coreean. Cele două stiluri s-au completat, comunicând, dar păstrându-şi caracteristicele. Modului de reprezentare european, i-a fost juxtapus cel asiatic, cu codurile sale specifice, incluse în jocul actoricesc, atât la nivelul rostirii scenice cu inflexiuni de solemnitate, cât şi al expresivitătii corporale puternic subliniate. Iar dialogurile purtate în două limbi susțin ideea de bază a spectacolului, că această călătorie a argonauților este, de fapt, un simbol al căutării umane dintotdeauna, în zări diferite, în limbi diferite, anulate de posibila înțelegere prin interacțiunea afectivă dintre oameni.

Pentru această coproducție româno-sud-coreeană, autorul spectacolului, regizorul şi scenograful Mc Ranin şi-a structurat discursul vizual în jurul conceptului de transparență, pentru care designul de lumini este esențial. Poate inspirat de dansul dramatic al conflictului, dintre minciună şi adevăr, adică dintre opac şi luminos, scenograful a imaginat şi spațiul de joc ca pe un continuum de limpiditate, punctat de rare insule mate.Fie că este marea, sau nisipul, în acest spațiu deschis suflă vântul infinitului.

La fel se întâmplă şi cu costumele, care sunt fie grele, somptuoase, încărcate de aurul puterii, simbol al poziției personajelor în câmpul dramatic al conflictului, fie uşoare ca aerul, de o transparență care pune în valoare formele frumos împlinite ale corpului uman (însămânțat de zei).

Aceste subtile îmbrăcări care dezbracă, pentru a valoriza omul (care, nu-i aşa, e măsura tuturor lucrurilor?) îl vor fi plasat pe Mc Ranin, autorul lui Argonautas şi al altor producții semnate în ultimii ani, pe lista nominalizărilor juriului Uniunii Artiştilor Plastici din România, care i-a acordat în acest an, scenografului şi managerului Teatrului Tony Bulandra din Târgovişte, Premiul pentru Scenografie.

Fiind o coproducție cu o țară din oriental îndepărtat, din motive financiare, ea nu poate fi prezentată decât rar în România. După un recent succes răsunător chiar în Coreea de Sud, la Festivalul de Teatru din insula Jeju, în aceste zile Argonautas a putut fi văzut la Festivalul International de Teatru de la Brăila, la Teatrul Tony Bulandra din Targovişte şi va călători la Chişinău, în turneu, la Teatrul Fără Nume, pentru a ajunge apoi la Bucureşti, pe 3 octombrie, pe scena Teatrului Lucia Sturdza Bulandra.

Acest spectacol bine închegat, care reuşeşte cu măiestrie să vorbească despre  problemele lumii de azi, cu limbajul elevat al mitologiei greceşti este un pariu câştigat atât pentru teatrul românesc, cât şi pentru deschiderea sa spre teritorii culturale mai puțin frecventate de noi, dar încărcate de istorie.


Premieră europeană la Târgovişte
Sanda Vișan,
realizatoare TV, iunie 2023, adevărul.ro

În timp ce sala de spectacol este scufundată în întuneric, pe scenă se apride lumina mărilor şi a lunii, albastrul transparent al infinitului acvatic este străbătut, în jumătatea ființei sale, de lumina Selenei. Şi astfel, spectatorul devine, de la început, martorul fascinat al acestei poveşti mitologice, în care oamenii par că vor să atingă măreția şi, mai ales, puterea zeilor. Astfel începe spectacolul Argonautas, pe care l-am văzut în deschiderea recent-încheiatului Festival al Artelor Spectacolului BABEL, organizat de Teatrul Tony Bulandra din Târgovişte.

Această coproducție româno-coreeană reprezintă o premieră europeană, căci, aşa cum spunea Prof. Jeungwoo Son, preşedintele Asociației Teatrale din Coreea de Sud, este prima dată când actorii sud-coreeni joacă pe aceeaşi scenă cu actori din Europa, adică cei ai Teatrului Tony Bulandra din Târgovişte.

Încă de la începutul spectacolului eşti impresionat de forța expresivă a Întregului, de la scenografie şi costum la jocul actoricesc, de la universul sonor la coregrafie. Un tot armonios, semnat de regizorul şi scenograful Mc Ranin, care a cules şi a adaptat, alături de scriitorul Darko Lukić, textele ce stau la baza acestei poveşti intens-vizuale, despre Iason, Argonauții săi şi Ceilați (muritori sau nu).

Dar nu doar încă o montare bazată pe mitul grecesc a țintit Mc Ranin, autorul spectacolului, ci un discurs artistic modern, despre una din problemele arzătoare ale zilei de azi: migrația şi relația cu Celălalt, cu necunoscutul. Şi, pentru a vorbi despre azi, la modul esențial, regizorul a recurs la materia bogată a mitului grecesc, fiindcă înțelepciunea milenară a fortificat în arhetipurile mitologice, experiența umană cu propria existență mundană şi cu lumea de dincolo.

Şi pentru că nu voia să spună povestea mitologică în sine, ci să-i folosească puterea de semnificație, autorul spectacolului a renunțat la detaliile povestirii (cine şi de ce l-a trimis pe Iason etc., etc.), reținându-i esența: Călătoria spre şi dinspre alte țărmuri, călătoria spre alții şi spre sine.

“Această apropiere nu a apărut din neant”, scria Mc Ranin. “Participarea Coreei de Sud la BABEL a fost substanțială, prin prezența Companiei „CHANGPA”, apoi prin trupele coordonate de Jeungwoo Son, pe atunci președintele Seoul Theater Bomb Festival. Desigur că s-a legat și o prietenie. Am descoperit în primul rând că între țările noastre sunt foarte multe lucruri similare… istoria nu ne-a răsfățat. Cele două țări s-au aflat mereu la granița unor mari imperii. Teritoriile au fost ocupate și apoi separate… noi am cunoscut comunismul… coreeni de nord încă îl trăiesc.

Și România și Coreea încearcă să-și afirme identitatea culturală într-o lume orientată spre globarizare.”

Iar România şi Coreea de Sud sigur şi-au găsit o cale de afirmare îngemănată a identității lor culturale, prin coproducția Argonautas. Pornit în căutarea Lânii de Aur, semn al puterii regeşti şi al bogățiilor din lumea răsăriteană, Iason (expansivul bine-stăpânit Mircea Silaghi) străbate mările şi întâlneşte pe diferite țărmuri, diferite seminții necunoscute lui. Şi, cu spiritul său de conducător puternic, le trece prin sabie, pentru a le supune, chiar şi atunci când acestea îl întâmpină cu prietenie, ceea ce îi atrage mustrări aspre din partea lui Heracle (monumentalul Alexandru Iezdimir), eroul-zeu ce-i călăuzeşte pe argonauți.

Căci tocmai acesta este hybris-ul lui Iason, excesul personalității sale, care nu-i vede pe străini decât ca pe ținte de cucerit, nu ca pe persoane de descoperit. Şi care chiar şi cu cei apropiați lui, cum este clarvăzătorul Mopsus (expresivul, aeralul Euiryeong Lee), ce înțelege limbajul păsărilor, se poartă ca un stăpân absolute, dându-i porunci ferme, nu adresandu-i rugăminți.

Ca un stăpân se poartă şi cu Medeea (puternica şi înflăcărata Eunjung Hong şi alter ego-ul ei, Medeea 2, neliniştita şi contorsionata Oana Marcu), străina care, îndrăgostindu-se de el, îl ajută să fure Lâna de Aur, straşnic păzită de un dragon, nesocotind astfel avertismentele tatălui ei, regele Colchidei (sculpturalul Sanghoon Kang).

Alături de Iason, Medeea este un personaj central, atât în mitologia greacă, cât şi în coproducția româno-coreeană, căci însoțirea ei cu Iason, pe care îl urmează în expediție, părăsindu-şi pământul natal, i-ar fi putut aduce acestuia şansa de a se deschide spre celălalt, căci necunoscuta i-a devenit soție şi mamă a copiilor săi. Dar minunea nu se întâmplă, căci într-o sfâşietoare scenă din Argonautas el o destramă sufleteşte şi o violentează fizic, spunându-i că n-a iubit-o niciodată.

Şi astfel, neînfricatul Iason rămâne singur şi sfâşiat de neputința sa de învingător, aceea de a fi alături de oameni: “Aceasta este povestea mea. Povestea exilatului. […] Pentru exilați nu există adăpost până la moarte.”, spune el, înainte de a se pierde în mare.

Dar chiar dacă personajele principale, cuplul Iason – Medeea ocupă prim planul, spectacolul este construit ca o bijuterie de muzică de cameră, cu mijloace puține, dar esențiale, ce produc un efect major. Cuvintele rostite în română şi coreeană îşi dau răspuns, mobilitatea conştientă de sine, a corpurilor actorilor români se întâlneşte cu statuarul sau mobilitatea ritualică a celor coreeni, alcătuind un ansamblu din simplitatea esențială a căruia străluceşte sensul.

Acest ansamblu îngemănează mişcarea ritmică, atent calculată de coregraful Hugo Wolff, şi perfect executată de vâslitorii care trec prin fundal, în mijlocul apelor, ca nişte vechi argonauți, purtând pe cap, ca o premoniție, căşti de cosmonauți. Aceştia îmbracă apoi somptuoasele veşminte ale personajelor individuale: Radu Câmpean este Orfeus, Cristian Olaru şi Hyeong-Gun Kim devin Castor şi Polux, statuarul Taeyoon Kim este regele Korculei, Eunju Lee devine dădaca, iar cei care deschid această intrare în poveste sunt Corifeii, eleganta Marie Shim şi impunătorul Liviu Cheloiu.

L-am întrebat pe Jeung-woo Son, preşedintele Asociației Teatrelor din Coreea, cum i-a selectat aceşti actori atât de potriviți pentru rolurile interpretate în coproducție şi mi-a spus că s-a organizat un casting în care a fost mare competiție, căci din două sute de actori care s-au prezentat, au fost aleşi şapte, cu CV-uri diferite, dar performanțe dovedite.

Eunjung Hong, de pildă, este o actriță de film, televiziune, musical şi show-uri online, multipremiată la categoriile Cea mai bună actriță, Cea mai populară actriță sau Cea mai bună actriță în rol secundar, pentru cele mai mult de 40 roluri interpretate.

La rândul lui, Sanghoon Kang, de pildă, a început să joace în 1981 şi a apărut în peste 80 de producții de teatru. A câştigat Premiile Festivalului din Jeju pentru Cel mai bun actor şi pe cel oferit de Consiliul Artelor din Coreea, iar Tae Yoon Kim încă studiază actoria la Şcoala de dramă a Universității Naționale de Arte din Coreea. Lucrează ca actor şi regizor, pentru multe opere teatrale şi musicaluri. Acum este director artistic al Companiei artistice Haerang.

Coproducția Argonautas este desigur un spectacol de prezentat în festivaluri. Şi după BABEL, el a şi plecat la Festivalul de teatru din Jeju, în Coreea, despre care regizorul Mc Ranin mi-a spus că a fost prezentat într-o sală de 800 de locuri, pentru un public care vine în vilegiatură pe această insulă şi care i-a aplaudat frenetic pe actorii români şi pe cei coreeni. “Publicul oriental apreciază minimalismul şi le-a plăcut foarte mult coregrafia lui Hugo Wolff.”

Prezența în festivaluri, atunci când este valoroasă, aduce invitații şi la alte astfel de întâlniri internaționale. Aşa s-a întâmplat şi cu această prezență românească în Coreea, Teatrul Tony Bulandra va pleca, probabil cu o producție mai mică, şi la Festivalul Nopțile Saharei, unde sunt, de obicei, invitate spectacole din lumea arabă. Urmează prezențe ale teatrului dâmbovițean la festivaluri din Japonia, Kazahstan, pe care țările respective, fiind bogate, le susțin, ceea ce, speră managerul Teatrului din Târgovişte, vor face şi autoritățile române, pentru aceste proiecte de colaborare internațională.

La Târgovişte se creionează un viitor de colaborări cu zone ale lumii mai puțin cunoscute în România, cu Orientul îndepărtat, în dorința de a lărgi teritoriile pe care teatrul le poate explora. Iar Argonauții este o deschidere strălucită a acestor planuri de viitor artistic.

Sunet: Șerban Fleancu

Lumini: Adrian Dragomir

Tehnic: Florin Necșoiu

 

 

 

Comentariile sunt închise.