Drum lin în veșnicie actorului Teodor Corban

Astăzi, echipa Teatrului Național din Iași a pierdut un coleg. Teatrul românesc a mai pierdut un mare actor.

Prea devreme, la numai 65 de ani, s-a urcat la stele Teodor Corban, lăsând în urmă multă tristețe și părere de rău.

Teodor Corban a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1985, la clasa profesorilor Dem Rădulescu – Dragoş Galgoţiu.

Între 1985 şi 1988, a fost actor pe scena Teatrului „V. I. Popa” din Bârlad, apoi a jucat la Teatrul Dramatic din Constanţa. Din 1989, a devenit angajatul Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi.
A interpretat, pe scena ieșeană, zeci de roluri, colaborând cu  regizori prestigioși precum: Alexander Hausvater, Alexandru Dabija, Horea Popescu, Cristian Hadji-Culea,  Mircea Cornișteanu, Ion Sapdaru, Claudiu Goga, Sorin Militaru, Ovidiu Lazăr…

Rămâne în conștiința iubitorilor de film pentru personajele din „Aferim”, „Poziția copilului”, „După dealuri”, „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” ș.a.

A fost apreciat pentru talent, umor, generozitate și modestie.

 

Drum lin în Veșnicie!

Echipa Teatrului ”Tony Bulandra”

 

 

 

 

 

Comentariile sunt închise.