3 ORE DUPĂ MIEZUL NOPȚII – Premieră entuziasmantă

Spectacolul 3 ORE DUPĂ MIEZUL NOPȚII, în regia lui Mihai Măniuțiu, a avut premiera vineri, 13 noiembrie 2015, la Sala Mare a Teatrului Tony Bulandra.

Un exercițiu de dans, o transpunere a trăirii în mișcare, în fluid, o provocare pe care spectatorii au ovaționat-o. Măniuțiu și echipa de actori-dansatori au arătat cum putem comunica și nonverbal, utilizând corpul ca mijloc de transport al informației, lumina și sunetul fiind modulatoarele informaționale.

Importanța și impactul acestui evenimet au fost reflectate și în presa târgovișteană. Astfel, publicația online oficialmedia.com a postat un interviu realizat de Oana Maria Grigore cu Mihai Măniuțiu.

Oficial Media: Cum a fost revenirea după atâția ani la Târgoviște?

Mihai Măniuțiu: M-am simtit întotdeauna foarte bine la Târgoviște; aici ca și in alte locuri din țară se pot crea condiții de lucru de laborator. Poți să lucrezi cu actori, scenografi care nu au alta treabă… nu trebuie să mai ajungă și în alte locuri. Timp de patru săptămânai am stat într-un fel de iluzie de laborator, pentru că am avut o concentrare exclusivă pe acest spectacol. Patru săptămâni, cu 12 ore de lucru pe zi, deci dintr-o dată luna aceasta înseamnă cât trei luni de lucru în altă parte, e un fel de exclusivitate, pentru că toti fac doar acest lucru. Am început la un cămin cultural, în Cartierul bulgaresc din Targoviște pentru ca la teatru avea loc „Crizantema de aur” și nu aveam unde să lucrăm. Tudor Lucanu si MC Ranin au avut grijă să ne amenajeze spațiul într-un mod propice.

Ne-am simțit extraordinar în acel laborator, pentru ca am fost izolati și am avut condiții de liniște absolută, de concentare. Eram parcă pe altă planetă unde numai noi făceam ceva. Aveam senzația că suntem într-un spațiu atemporal, că putem sta oricând și încerca oricât, fapt ce ne-a creat un fel de calm, cu toate că știam că la un moment dat urmează să avem premieră, aveam senzația că timpul se dilată, asta înseamnă de fapt laboratorul. Să nu fii mereu cu ochiul pe ceas că iti pleacă actorii la alte evenimente. Acest tip de relaxare în raport cu timpul îti dă creativitate, îti dă posibilitatea să încerci fără să fii presat de timp. ” 3 ore după miezul nopții” este al șaselea spectacol pe care îl regizez la Târgoviște.

Revin mereu cu plăcere la acest teatru, pentru că l-am văzut crescând. Ceea ce vedeţi acum, nu exista. Înainte era o scenă strâmbă, o utilare tehnică infint inferioară. Îmi amintesc prima piesă regizată aici, acum 12 ani, Bacantele, unde am lucrat două luni cu actori neantrenați și am făcut practic școală cu ei. Deci asta înseamnă Târgoviște pentru mine, condiții de laborator, cu posibilitatea de a dilata timpul și asta este foarte important când timpul este tot mai măsurat și mai scurt în teatru.

Oficial Media: Ati avut cumva așteptări față de publicul târgoviștean și de cum va reacționa la acest gen de spectacol?

Mihai Maniuțiu: În teatru este foarte bine dacă publicul vine la spectacole  chiar chiar dacă nu întelege totul. Cine este relaxat se așează pe scaun și spune, ”Piesa asta mi-a inspirat…”. Nu cred că trebuie sa-mi spună un eseu. Dacă l-a emoționat ceva, sau l-a enervat ceva, vreau să știu de ce. Oamenii au reacții vii față de lucrurile vii. Sunt atâtea lucruri vii în jurul nostru care ba ne enervează, ba ne plac, ne irită, ne îndrăgostim de ele… Oamenii se jenează crezând că trebuie să fii hiper intelectuali, din contră, orice simte fiecare în timpul unei piese este perfect.

În spectacolul ăsta sunt straturi care se amestecă, pentru că așa e viața. Într-o zi putem avea o discuție filosofică cu o bătrână- ”Măicuță, viața asta n-are niciun rost”-, peste câteva minute îți controlezi contul în bancă- ”Iar am rămas fără bani”-, într-o singură zi te afli pe mii de nivele… Spectacolul amestecă nivelele și fiecare ia ce vrea. Sigur, el are o temă: o coregrafă înainte de a avea prima repetiție la spectacol, care rămâne în teatru și în noaptea aia i se întâmplă tot felul de lucruri. E foarte simplu, e un moment dificil înaintea primei repetiții care se întâmplă pe scenă și nu acasă, cum ni se poate întâmpla tuturor.

Oficial Media: Ați mai colaborat cu Andrea Gavriliu?

Mihai Măniuțiu: Am lucrat cu ea la spectacolul ”Lectia” de Eugen Ionescu la Teatrul Național de la Sibiu si la  ”Vertij”, împreună cu Vava Ștefănescu. Iar cu restul echipei nu am mai lucrat pentru că alegerea actorilor a fost făcuta de ea. Audiția am făcut-o împreună dar ea a ales actorii.

Oficial Media: Cum vedeți parcursul Teatrului Tony Bulandra?

Mihai Măniuțiu: Cred ca Teatrul din Târgoviște are șansa de a deveni important dacă va deveni in exclusivitate teatru de proiect, precum Teatrul Metropolis.

Oficial Media: Despre teatrul-dans ce ne spuneți?

Mihai Măniuțiu: Teatrul-dans are o lungă istorie, Pina Bausch ( Caffe Muler-1978) este maestra absolută în teatru dans. Vă recomand să căutați spectacolele ei pentru că este un geniu la lucru. Tina Bausch este la îndemâna oricui pe internet, are cel puțin 10 spectacole care sunt geniale. Eu sunt discipolul Tinei Bausch. Ce ați vazut la acest spectacol este o invenție Tina Bausch; evident, eu sunt în linie cu ea, am învățat totul de la ea, este profesoara mea. Am studenți in America unde predau, si au auzit de Pina Bausch și le-am recomandat să o urmărească.

Publicația online incomod-media.ro prezintă cititorilor, prin intermediul lui Ion Obagila, sentimentele încercate la premiera spectacolului 3 ORE DUPĂ MIEZUL NOPȚII.

Actriţa Andrea Gavriliu, interpreta personajului principal, coregrafa din „3 ore după miezul nopţii”, şi-a intrat în rol. Este pe scenă, întinsă pe o saltea. Se odihneşte, gândeşte, aşteaptă. Decorurile, concentrate marginal, sunt concepute ingenios pentru a asigura spaţiu de mişcare actorilor-dansatori. Oglinzi, panouri luminoase, boxe gigant, adevărate simboluri ale muzicii vii, ale ritmului şi experienţei.

Totul porneşte într-un mod lucid, simplu, cotidian, de la un interviu difuzat de Radio România Cultural despre însuşi dansatoarea de pe scenă, despre piesă. Întrebări. Răspunsuri. Gesturi. Ritm. O sincronizare perfectă. Radioul nu se opreşte. Mesajul transmis de interpretă nu are nevoie de cuvinte, de vorbe. O coregrafă în sala de teatru şi orele ei de căutări înaintea repetiţiei.

Mişcare, muzică, acorduri diverse, de la clasic la exotic, un tablou al unor trăiri intense. Se caută răspunsuri. Apar alte întrebări existenţiale. Totul este transmis prin dans, lumini, sunet. Apar dansatori, himeric, ca nişte umbre, de fapt, ideile coregrafei, concepţia sa asupra spectacolului ce o să vină.

Un dans, două, trei, totul alert, nervos, uneori parcă tribal. Apoi, actorii-dansatori dispar printre oglinzi, ca un fum, sau ies şi intră în difuzoarele boxelor, ca nişte gânduri, pulsând ca undele nevăzute ale muzicii.

Timpul curge. Oboseală. Tensiune. Din când în când, actriţa merge la grupul sanitar, bea apă, se şterge de sudoare. Încă nu a găsit soluţia. Improvizează folosindu-se de hârtia igenică. Trăirile omeneşti, sentimentele, sunt analizate, întoarse pe toate părţile, disecate cu tăişul dansului. Spre final, personajul principal, într-o răbufnire a simplităţii, întinde saltelele şi crează un joc, un dans vesel, bucurie. Apar coşmarurile încet-încet, apoi dezlănţuit, nebuneşte, a disperare. Se apropie dimineaţa…

„3 ore după miezul nopţii”, un laborator viu al filozofiei existenţiale transpus pe scenă prin ritm, muzică, dans şi gest! Mihai Măniuţiu şi actorii dansatori au demonstrat că teatrul nu înseamnă numai dialog, vorbe după tiparele clasicului.

 

Comentariile sunt închise.