Bătrânul, fata și biblioteca

de Cristi Nedelcu

regia: Alex Teodorescu

scenografia: Mc Ranin

regia tehnică: Alexandru Sandu – realizare costume: Georgeta Brânzea – sunet: Robert Stefan Radu –  lumini: Adrian Dragomir – mașiniști: Dan Georgescu, Sorin Iliescu

 

Premiera: 14 mai 2022, Sala Studio
Durata: 1h (fără pauză)

Atunci când interacționăm cu ceilalți, avem impresia că suntem deschiși, că suntem angajați într-o comunicare cu celălalt. Avem impresia tot timpul că interacțiunile noastre sunt despre ceilalți. Cred că textul lui Cristi Nedelcu este un bun contra-argument în acest sens. Fata și bătrânul se întâlnesc din întâmplare și au un motiv exterior pentru care rămân în același spațiu. Probabil că, dacă s-ar fi întâlnit în alt context, ar fi trecut unul pe lângă celălalt fără măcar să întoarcă privirea. Sunt doi oameni cu istorii radical diferite, cu opinii radical diferite, cu valori și credințe radical diferite. Și, totuși, vorbesc. Pare uneori că se ceartă, dar nu avem un conflict în sensul tradițional al cuvântului. Ei doi nu vor lucruri diferite, ireconciliabile. Din contră, putem avea impresia că niciunul nu vrea, de fapt, nimic. Și atunci? De ce vorbesc?

Pentru că ei nu discută aproape niciodată unul cu celălalt. Nu au un conflict cu lumea, nu au un conflict cu ei înșiși, ci au conflicte cu persoane și evenimente din trecutul lor. Încearcă să le depășească și să le înțeleagă. Este o piesă în care un dialog al surzilor ne duce la parabola orbilor: unde fiecare pare să îl călăuzească pe celălalt către niște răspunsuri, fără să știe exact încotro îl duce pe celălalt sau care este pericolul spre care îl ghidează. Fiindcă sunt doi oameni care nu se cunosc, care își vorbesc tocmai pentru că știu că nu se vor mai întâlni niciodată. Este ceva eliberator în a vorbi cu un străin, în a te confesa lui și în a-i putea răspunde cu absolută franchețe la povești. Sunt doi oameni singuri care își arată lumile interioare nu din generozitate sau din iubire, ci din cunoașterea faptului că nu există nimeni care să-i poată asculta cu adevărat. Sunt doi oameni care au rupt legăturile cu lumea, poate chiar cu ei înșiși.

Și unde mai bine să se întâlnească decât în bibliotecă? Fiecare carte este o întâlnire cu o nouă lume, deci biblioteca este locul care, ca și teatrul, poate deveni orice. Nicio carte nu e la fel, nicio lume dintr-o carte nu este la fel cu lumea dintr-alta. Nicio bibliotecă nu e la fel cu alta, iar noi nu suntem altceva decât produsul cărților pe care le citim. Biblioteca nu e doar un spațiu pe care îl amenajăm în casele noastre, ci și un spațiu pe care îl amenajăm în noi înșine. Sau, poate, mai bine spus: e un spațiu care ne amenajează pe noi înșine, care ne populează interiorul. Avem doi oameni pregătiți, disperați chiar, să devină altceva, să treacă peste și să înțeleagă, puși într-un spațiu care e pregătit prin esență să devină.

Alex Teodorescu,
Regizor de teatru

 

ANDRADA FUSCAȘ

CORNELIU JIPA

Comentariile sunt închise.