Auto

AUTO - afis

de Ernesto Caballero

Regia: Horațiu Mihaiu
Scenografie: Horațiu Mihaiu
Costume: Maria Nicola

 

AUTO, un text actual, scris de unul dintre cei mai buni dramaturgi spanioli contemporani, care explorează abisul sufletesc și universul interior a patru personaje, surprinse într-un moment aflat la limita dintre viață și moarte, atunci când clipa adevărurilor și a destăinuirilor veridice sosește…Ce poate ascunde sufletul uman? Suntem purtătorii unor secrete ce nu pot fi dezvăluite? Poate declanșa cineva acțiunea de autodevoalare a gândurilor umane? Autoportrete, autoanalizare, sau doar un banal accident …auto?… Un spectacol simplu, direct, dar cu o pregnantă “atmosferă” apăsătoare. De văzut.

Raluca Băbţan
Maria Nicola
Ioana Grigoriu
Marin Grigore

Praful nevăzut din cotloanele vieții noastre / 2009.03.31 / Mirela Sandu, Teatrul Azi

«Cu ani în urmă, o bună prietenă m-a invitat la Cluj să văd spectacolul în care juca. Am ajuns până acolo dar, cu 10 minute înainte de începere, am aflat cu stupoare că reprezentația s-a suspendat din lipsă de spectatori. Mi-am amintit de această întâmplare în drum spre Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște. Mergeam pentru prima oară în acest oraș și nu știam la ce să mă aștept. Mă gândeam că fiind un teatru care funcționează doar de câțiva ani, publicul nu este încă format și nu vor fi mulți spectatori. Doar că, de data asta distanța față de București nu era atât de mare și oricum îmi doream să văd orașul, astfel că, oricum, nu voi merge degeaba. Din fericire, încă din foaier am constatat că temerile mele erau total nefondate. La cea mai recenta premieră a teatrului sala a fost plină, ba chiar s-au pus scaune suplimentare. Cei veniți erau în marea lor majoritate tineri. Interesata de reacția lor, pe parcursul spectacolului i-am privit de mai multe ori: erau curioși și deschiși propunerilor, receptivi la umorul fin al textului și la jocul bun al actorilor. Vedeam împreună un spectacol regizat de Horațiu Mihaiu cu piesa ”Auto” de Ernesto Caballero. Textul a avut premiera scenică la Madrid, în anul 1993, la Teatrul Alfil, chiar în regia autorului. A fost bine primită atât de public cât și de specialiștii din România, traducerea semnată de Ioana Anghel a apărut în anul 2005, în Antologia de teatru spaniol (editată de revista Teatrul azi și Fundația Culturală „Camil Petrescu”), iar premiera națională a avut loc la Teatrul „George Bacovia” din Bacău, în regia lui Claudiu Goga, pentru ca acum să intre și în repertoriul Teatrului „Tony Bulandra”.
Textul duce către o abordare minimalistă, care, evident, are nevoie de un decor asemenea. În acest caz: un practicabil, un scaun și un element în fundal a cărui existență ne pune un semn de întrebare până în final, când regizorul îi va dezvălui semnificaţia. Se pare, o sală de așteptare. Patru personaje se întalnesc aici pentru o întrevedere cu șoferul de TIR, ce a provocat accidentul în care sunt implicați cu toții. Cel așteptat întârzie, însă. În tot acest timp, fiecare dintre ei își spune versiunea despre accident și ne lasă să le vedem frământările. Aflam, astfel, că toți trăiesc într-o lume dominată de obiecte. Soția (Maria Nicola) este obsedată de aparatura electrocasnică din care și-a construit propria lume, Soțul (Marian Grigore) își iubește propria mașină și aparatura nouă de la birou, Cumnata (Ioana Grigoriu) adoră produsele cosmetice, iar Autostopista (Raluca Băbţan) este dependentă de pastile și nu se poate abține de la furt. Concentrați pe lumea materială, cei patru protagoniști uită de sentimente, iar relațiile dintre ei nu țin cont de legile moralei: Cumnata are o relație amoroasă cu soțul surorii ei, autostopista are un prieten student la Economie, dar, din dorinţa de a experimenta, avusese o aventură cu șoferul de TIR, tot cu el face sex și soția pentru a se răzbuna după ce, într-un târziu, află că este înșelată. În ”Auto” lucrurile sunt dezvăluite unul câte unul, la fel și relațiile dintre personaje. Dezechilibrul produs de lipsa sentimentelor într-o lume în care primează materialul ,,declanșează frustrări și neînțelegeri care nu se mai pot repara. Orice surogat de genul aparatelor electrocasnice și al muncii în exces nu pot ține loc sentimentelor adevărate, afecțiunii, apropierii și comunicării dintre oameni. Pe tot parcursul spectacolului, personajele își spun lucruri de care uitaseră sau, pe care, din lipsa de timp sau de curaj, au uitat să și le împărtășească. Sunt ca într-o anticameră a morții unde, pentru a putea trece „Dincolo”, trebuie să lase toate deșeurile, toate lucrurile inutile pe care, în timpul vieții, le-au strâns și pe care apoi se depune praful, toate cuvintele pe care nu au fost în stare să și le spună. Despre faptul că, de fapt, toți patru sunt morți, aflăm abia la final, mai întâi din replica Soțului și apoi din semnul crucii răsturnat (o foarte bună idee regizorală), care se luminează în fundal. El era elementul ascuns până acum care releva, printr-un simplu simbol, esența poveștii. Foarte bine conturate din scriitura, personajele prilejuiesc unor actori tineri realizarea unor partituri coerente. Salutare sunt grija, modul cum Horațiu Mihaiu a lucrat cu actorii fiecare situație și i-a ajutat să întruchipeze o tipologie. Remarcabilă este Maria Nicola, care realizează o casnică frustrată din cauza lipsei de afecțiune, reușind în același timp să stârnească râsul spectatorilor la fiecare remarcă legată de bucătăria ei și de aparatele din ea. Ni se înfățișează astfel o Soție desăvârșită, gospodina neîmplinită ca femeie și cu vagi accese de răutate, dar și un Soț obtuz și egoist care nu reușeste să vadă nevoile soției (pentru care cea mai mare pierdere o reprezintă accidentarea mașinii și nu ruinarea căsătoriei), o Autostopistă dependentă de medicamente care trece cu ușurință de la spaimă la nepăsare (foarte bine interpretată de către Raluca Băbţan) și o Cumnată vampă (destul de unilateral construită) căreia nu-i pasă decât de propriile nevoi. M-am bucurat să văd o sală plină de tineri înțelegând aceste personaje și reacționând la replici spuse cu umor şi la scene bine interpretate. Cred că spectacolul ”Auto” regizat de Horațiu Mihaiu ar putea fi jucat cu succes la oricare dintre festivalurile de teatru de studio din România. Ar fi păcat să se piardă alături de alte spectacole bune, dar mai puțin promovate. » (Teatrul Azi nr 3-4 / 2009)

Comentariile sunt închise.