La Teatrul Tony Bulandra din Târgovişte, o tânără coregrafă pregăteşte un spectacol de teatru dans, care porneşte de la poemul “Psalm” de Paul Celan. Cuprinsă de nelinişte, de îndoieli, dar şi febrilă, sperând să găsească formule novatoare de dans, coregrafa vine în sala de spectacol la 3 ore după miezul nopţii, înaintea primei repetiţii.
Ea va experimenta, împreună cu ceilalţi membri ai trupei, diverse forme de dans, de la ludic şi divertismental, de la comic şi burlesc, până la grav şi tragic.
PSALM
Nimeni nu ne frământă din ţărână şi lut,
nimeni nu ne mai descântă pulberea
nimeni.Lăudat fii tu, Nimeni
De dragul tău vrem
să înflorim
Întru întâmpinarea
TaNimic
am fost, suntem, şi vom
rămâne înflorind:
al Nimicului şi al
Nimănui-Trandafir
cu corola înroşită
de cuvântul de purpură,
pe care l-am cântat
deasupra, o, deasupra
spinului
Avanpremiera spectacolului „3 ORE DUPĂ MIEZUL NOPȚII„, în regia lui Mihai Măniuțiu, în data de 12 noiembrie 2015.
Premiera, în data de 13 noiembrie 2015.