 | după Miguel Cervantes Regia: Mc Ranin |
Un spectacol poetic, care explorează teme filozofice complexe şi extinde limitele posibilităţilor. Este povestea unui salvator neînţeles care-şi asumă nebunia şi încearcă să răstoarne tradiţii ineficiente şi periculoase.
Don Quijote – Ștefan Ștefănescu
Sancho Panza – George Buica
Unamuno – George Corneanu
Dulcineea – Rodica Bistriceanu
Doamna Panza/Măscărici – Cristina Dumitra
Măscărici – Ilie Ghergu
Doctorul – Bogdan Şerban
Contele – Cătălin Aldea
Ţăranca – Carmen Kulcsar
Porcarul – Stefan Lupu
Contesa – Vali Pena
Preotul/Dansatorul – Viorel Florea
Umbra lui Don Ouijote / 2002.12.05 / Victor Parhon
Aveam să-l reîntalnesc pe atât de promițătorul tânăr regizor de odinioară Mihai Constantin Ranin, autorul unui incitant triptic mazilian pe scena sibiană, realizat către sfârșitul anilor 80, semnând acum în 1998, cu maturitate profesională și tact în solicitarea actorilor, regia și scenografia unui Don Quijote de basm, ca o inițiere în ceea ce poate dincolo de cuvinte, de sunet, de imagini. Scenariul său de spectacol, după Cervantes, nu se oprește decât la câteva episoade semnificative, preocupat parcă în mai mare măsură de umbra lui Don Quijote, Sancho Panza. Uneori textul extins al comentatorului Unamuno sparge vraja țesută până atunci cu grijă. Dar spectacolul are o clară intenție stilistică, urmarită cu tenacitate și remarcabil realizat mai ales sub raport scenografic, tărâmul mirific în care pătrundem având puritatea aspirațiilor adolescentine – desigur și ele donquijotești. Impresionează plăcut dezinvoltura actorului păpușar Pedro, argumentând concludent inventivitatea viziunii regizorale. În ciuda lentorii sale, Don Quijote e un spectacol solid și coerent, deloc lipsit de aura inefabilă a poeziei.
Victor Parhon – Articol publicat în Scena, Anul 1 decembrie 1998 p.35