Othello

afis-othello-final-mic

după William Shakespeare

Regia: Suren Shahverdyan
Scenografie: Mc Ranin și Raluca Frățiloiu
Traducere Și Adaptare: Valeriu Andriuță

Coordonare scenică: Daniela Rotari
Regie tehnică: Mircea Macarie | Sunet: Emil Matei | Lumini: Adrian Dragomir | Recuziter: Eduard Ștefan | Costumieră: Georgeta Pleșea | Mașinisti: Teofil Diaconeasa, Florin Necșoiu, Nicolae Ciobanu | Croitorie: Georgeta Brânzea | Ateliere: Adrian Stoichiță, Emilian Alecu, Florin Duțan, Florin Dițescu

Premiera: 7 mai 2016, Sala Mare
Durata: 1h 45min (cu pauză)


Lumea lui Othello prinde viață prin viziunea regizorului armean Suren Shahverdyan care, prin montarea sa, înfățișează „cum invidia și gelozia îl pot distruge pe om, cum, atunci când dragostea se transformă în ură, tristețea întunecă mintea și sufletul, care scăpate de sub control, conduc spre un final tragic al ființei.

Drama shakesperiană ni-l prezintă pe Othello, o legendă vie, un om nobil, viteaz și mereu victorios. Acest erou se întoarce din bătălie pentru a înfrunta cea mai dificilă provocare: Iago, stegarul său, are un plan machiavelic de a-i distruge viața, cunoscându-i punctul sensibil și anume dragostea pe care o poartă Desdemonei. „Pentru mine a fost mai important să înțeleg de ce oamenii, în lumea asta, se pot transforma într-un Iago, distrugând totul în jurul lor. Nici Iago nu s-a născut așa, dar minciuna l-a făcut să-și piardă încrederea în oameni.”, spune regizorul spectacolului, care a încercat să nu își împartă eroii în „buni sau răi, albi sau negri”, pentru ca fiecare personaj să poată trezi compasiune.
Pătrunzător, intens, sfâșietor, „Othello” explorează fără milă fiecare parte a condiției umane, iar Shahverdyan spune că „Othello modern ne ajută să aruncăm o privire în interiorul nostru, să facem ordine în sentimentele noastre și să ne recunoaștem propriile neajunsuri. Noi toți ar trebui să ne gândim la păcatele noastre și să încercăm să nu murim pentru dragoste, ci să trăim pentru ea. Important este să nu ne pierdem încrederea în cei de lângă noi!

Suren Shahverdyan este unul dintre cei mai apreciați regizori armeni din Europa și un prieten vechi al Teatrului Tony Bulandra, unde a mai regizat spectacolele „Hitler in love” și „Un tramvai numit dorință”. Reîntoarcerea sa la teatrul din Târgoviște pentru montarea spectacolului „Othello” este un eveniment îmbucurător atât pentru colectivul teatrului, cât și pentru publicul ce i-a aplaudat și regiile anterioare.


Othello – Liviu Cheloiu
Desdemona – Andrada Fuscaș
Iago – Mircea Silaghi
Emilia – Ela Ionescu
Cassio – Daniel Nuță
Bianca – Camelia Pintilie
Roderigo – Radu Câmpean

Comentariile sunt închise.