Femeia mării

după Henrik IBSEN

un spectacol de Andreas MERZ-RAYKOV

Traducere: Alma ANDREESCU
Scenografie: Alin GAVRILĂ
Costume: RaLuca FRĂȚILOIU

Regia tehnică: Radu Ilicea | Sunet: Cătălin Buzea | Lumini: Adrian Dragomir și Oana Caibăr | Videoproiecție: Radu Ilicea

Premiera: 25 mai 2019, Sala Mare
Durata: 1h 10min (fără pauză)

„Mintea mea – toate gândurile mele, toate dorurile și dorințele sufletului meu – pe acestea nu le poți schimba! Vor răbufni puternic și vor tinde către necunoscutul, pentru care am fost creată, și pe care nu mi l-ai permis! ”

Viața netrăită, căile pe care nu le-am ales, posibilitățile pe care le lăsăm să treacă. „Femeia Mării” de Henrik Ibsen spune povestea unui destin secret, necunoscut încă. În încercarea de a ajunge la marea infinită, Ellida se trezește într-o existență frivolă și nevinovată a unei claustrofobii burgheze mărunte. În loc să fugă cu dragostea misterioasă a tinereții ei, un marinar american cu ochi profunzi ca oceanul, s-a căsătorit cu decentul și nesofisticatul Doctor Wangel, în a cărui casă liniștită îi este din ce în ce mai greu să găsească un spațiu cât să respire. Chiar și după 5 ani de căsnicie, Ellida este tot o străină în casa soțului ei, și e din ce în ce mai neputincioasă să umple golul din familie pe care moartea primei soții a lui Wangel l-a lăsat în urmă. În schimb privirea Ellidei hoinărește din ce în ce mai mult spre ocean, se reîntoarce mereu în gând la cealaltă viață care i-a apărut odată în cale când era în fața mării și îi jura marinarului străin dragostea sa. Femeia Mării a lui Ibsen este un portret psihologic construit cu grație și încarcă simbolic cu o atmosferă de coșmar. Personajele se simt vinovate, asuprite, se închid în propria lor interioritate în loc să-și comunice unui altuia problemele. Se simt vinovate pentru că nu pot fi cine ar trebui să fie în ochii altora. Sunt oprimați pentru că sunt schimbați atât de mult de ceilalți prin cerințele pe care le impun, încât ar vrea să vadă totul cum se prăbușește ca să se simtă în sfârșit liberi.

Ibsen vede soluția în conflictele lor nu în punctele culminante, nu în faptul că Ellida lasă în urmă totul ce pare că este un zid ce o separă de ea însăși, dar în emanciparea sa, în acceptarea responsabilității asupra propriul ei destin. Dar poate fi liberă numai după ce Wangel îi permite asta – când el nu va mai încerca să o țină legată pe femeia mult preaiubită prin mijloace ce o fac dependentă, ci îi permite să stea cu el de bună voie și din propria voință.

Andreas Merz-Raykov

Elida – Andreea Tănase
Doctorul Wangel – Sebastian Bălăşoiu
Bolette – Adelaida Perjoiu
Prof. Arnholm – Ilie Ghergu
Hilde – Marina Palii
Lyngstrand – Emanuel Bighe
Străinul – Daniel Nuţă

 

 

 

 

Comentariile sunt închise.