Câinele

de Valentin Krasnogorov

Regia: Horațiu Mihaiu

Regia tehnică: Radu Ilicea | Sunet: Cătălin Buzea | Lumini: Oana Caibăr

Premiera: 27 octombrie 2018, Sala Studio
Durata: 1h 10min. (fără pauză)

AVERTISMENT

Rugăm publicul spectator să înțeleagă că spectacolul  „CÂINELE”
    NU este un spectacol de teatru documentar,
    NU este o piesă de teatru-social,
    NU a fost scrisă pe baza unor interviuri,
    NU folosește actori la microfon,
    actorii NU stau la o masă și își rostesc doar replicile,
    NU se adresează  doar unei nișe de spectatori,
    NU are de-a face cu problemele adolescentine,
    NU este despre minorități și nici despre imigranți,
    NU dezbate situații politice și
    NU folosește un limbaj vulgar.  

Din păcate, este doar un spectacol de teatru.

Pentru a preîntâmpina unele surprize, dorim să avertizăm onoratul public, înainte de intrarea în sală, că în spectacolul nostru este vorba despre: despărțire, părăsire, prietenie, abandon, viața de cuplu, egoism, afecțiune, iubire, căsnicie, tandrețe, indecizie,  principii, stări de fapt , așteptare, clișee, meserii, violență, șmecherie, erotism, valori umane, minciună, onoare, amabilitate, dorință, lăudăroșenie, fericire, sensibilitate, senzualitate, dominare, persuasiune, amintiri, durere, nepăsare, lichelism, datorie, iritare, mândrie, apartenență, iluzie, camaraderie, suspiciune, renunțare, acceptare și…

Horațiu Mihaiu, regizor


VALENTIN KRASNOGOROV (n. 1934) este unul dintre marii scriitori și dramaturgi  contemporani. A scris peste 35 de piese de teatru, jucate  în peste 400 de teatre ale lumii, a fost tradus în numeroase limbi, opera sa fiind unanim apreciată de către critică și public.

Piesa „CÂINELE” este o tragi-comedie, având ca subiect  relația dintre un câine și stăpânul său, privită prin prisma unei administratoare de adăpost canin. Este totodată un prilej de a  explora meandrele sufletești ale omului, surprins în situații dificile de viață, în postura de a lua decizii dramatice, dar și a fi pus în situații care deconspiră  mizeria umană pe care, deseori, nu vrem să o recunoaștem.

O piesă scurtă, dar extrem de puternică, imposibil  de a fi uitată!    

Femeia – Delia Lazăr
Bărbatul – Emanuel Bighe
Câinele – Maria Nicola

Credit foto: Vera Ștefan și Ștefan Ștefănescu

Comentariile sunt închise.